Despre FAVI DI MURA
Pentru a avea o țară puternică, fiecare petec de pământ trebuie să fie acoperit cu o activitate economică prin care să nu fie distruse în nici un fel mediul înconjurător, apele, flora, fauna și nici tradiția străbună. Pajiștile naturale din țara noastră reprezintă o bogăție importantă care se poate valorifica și conserva prin creșterea diferitor arbuști și valorificarea fructelor acestora.
F.E. "Favi di mura" S.R.L. este o companie românească dedicată cultivării arbuștilor și valorificării fructelor, o activitate autentică, inspirată din tradițiile milenare ale satului românesc, specifice spațiului carpatic din cele mai vechi timpuri. Firma valorifică fructele proaspete și naturale, garantând astfel calitatea și gustul inconfundabil al fiecărui produs natural 100%.
De la fructele proaspete până la dulcețurile și siropurile realizate din acestea, toate produsele sunt realizate cu grijă și respect pentru rețetele tradiționale, dar și cu atenție la standardele moderne de siguranță alimentară. Favi di mura este una din cele mai moderne fabrici de conserve de fructe din România. Fabrica noastră produce peste 30 de sortimente sub brandul Favi di mura. Firma dispune de o hală de producție, dotată cu utilaje specifice și 30.000 mp teren cu planțații de nuci, mure, afine, zmeură, trandafiri pentru dulceață, cireși de diferite soiuri,, care au fost concesionate la înființarea afacerii, cu o redevență anuală de 1.000 lei.
"Favi di mura" înseamnă mai mult decât fructele obținute: înseamnă o poveste despre gustul autentic, sănătate și respect față de natură.

